Ambasadorul SUA James D. Pettit a efectuat astăzi prima sa vizită la Edineț. În cadrul acestei vizite ambasadorul s-a întalnit cu reprezentanții autorităților publice locale, precum și cu oamenii de afaceri din localitate pentru a discuta despre situația economică și politică din regiune.
Împreună cu voluntarii Corpului Păcii, Valentine și Angela, au discutat despre proiectele de succes în localitățile în care aceștia activează, și au făcut turul Liceului Ucrainean “V. Suhomlinski” unde s-au întâlnit cu elevi și pedagogi.
Însoțit de Mihail Harabagiu, Șeful Serviciului Protecției Civile și Situațiilor Excepționale, Ambasadorul a vizitat și Stația de pompieri din Edineț, care a fost renovată în 2013 ca parte a programului Comandamentului European al SUA pentru dezvoltarea capacității de acordare a ajutorului în cazul dezastrelor în regiunile rurale.