13 decembrie, 2022
Stimate domnule viceprim-ministru Andrei Spînu, doamnelor și domnilor. Astăzi, sunt bucuros să anunț o investiție suplimentară de 42 (patruzeci și două) de milioane de dolari în viitorul energetic al Moldovei. Această finanțare suplimentară, prin proiectul USAID ”Securitatea Energetică a Republicii Moldova”, sau MESA, va sprijini sectorul energetic să abordeze provocările actuale și să faciliteze dezvoltarea unui viitor energetic curat și sigur. Combinată cu investiția inițială a Statelor Unite de 17 (șaptesprezece) milioane de dolari din martie, MESA va mobiliza acum circa 60 (șaizeci) de milioane de dolari, pentru a promova un sector energetic independent, durabil și curat.
Moldova se confruntă cu provocări energetice serioase din cauza a 30 (treizeci) de ani de dependență de gazul și energia electrică din Rusia. Pentru a contracara această provocare, Statele Unite și Guvernul Republicii Moldova lucrează în parteneriat pentru o viziune comună:
să rezolve criza energetică imediată cu care se confruntă moldovenii astăzi,
să creeze o securitate energetică durabilă bazată pe surse diversificate,
și să asigure tranziția la un viitor cu energie curată.
Având sprijin continuu, Moldova poate mobiliza sute de milioane de dolari investiți în proiecte locale de energie regenerabilă și eficiență energetică. Acest lucru va ajuta Moldova să îndeplinească standardele europene de energie curată, precum și să producă energie electrică fiabilă și accesibilă pentru cetățeni și întreprinderi.
De la lansarea sa în martie, proiectul MESA a ajutat Moldova să obțină progrese semnificative. Aceasta include facilitarea acordurilor de livrare a gazului către Moldova prin gazoductul transbalcanic și sprijin în înregistrarea companiei Energocom pe platforma de tranzacționare din România.
Această finanțare suplimentară va permite proiectului MESA să procure soluții tehnologice noi, inclusiv:
drone pentru a îmbunătăți practicile de mentenanță ale Moldelectrica și a identifica rapid riscurile operaționale;
sisteme informatice și de comunicații modernizate pentru a îmbunătăți securitatea cibernetică și comunicarea cu operatorii de sisteme de transport vecini;
precum și sisteme de stocare a energiei în baterii, pentru a ajuta Moldova să integreze mai multe proiecte de energie regenerabilă.
Chiar în acest moment, proiectul MESA cooperează cu spitale și furnizori de energie și apă, pentru a procura generatoare de urgență ca răspuns la nevoile de alimentare cu energie electrică pe termen scurt. De asemenea, MESA va finaliza măsurile de ameliorare a eficienței energetice a clădirilor și va consolida capacitățile în sector prin programul de promovare a egalității de gen la locul de muncă și stagii profesionale pentru tineri.
Sunt convins că acest parteneriat va facilita un viitor energetic curat, accesibil și sigur pentru toți cetățenii din Moldova.
Mulțumesc.