4 august, 2023
Domnule ministru Nosatîi, domnule general Ohladciuc, domnilor reprezentanți Lamborn, Moulton, și Mace, distinși invitați, bună dimineața!
Timp de 31 de ani, Statele Unite sunt alături de Republica Moldova în efortul său de a-și asigura și apăra suveranitatea. De la obținerea independenței Republicii Moldova, Statele Unite, prin Comandamentul European, au oferit echipament în valoare de 123 milioane de dolari și asistență umanitară în valoare de 36 milioane de dolari. De asemenea, am oferit oportunități de instruire, pregătire și exerciții pentru Armata Națională a Moldovei. Am furnizat vehicule, stații radio, simulatoare, veste de protecție și alte echipamente specializate.
Cea mai recentă livrare a sosit la începutul acestei săptămâni și face parte dintr-un acord semnat în 2019 pentru ca Statele Unite să ajute Moldova să-și modernizeze armata. Aceasta simbolizează sprijinul nostru continuu pentru poporul Moldovei. Sunt încântată că avem alături de noi astăzi trei membri ai Congresului SUA, care a făcut ca această asistență să devină realitate.
Donația de noi echipamente permite Moldovei să-și organizeze, să-și instruiască și să-și echipeze mai bine forțele armate. Prin modernizarea armatei, Moldova devine mai bine echipată pentru a-și apăra neutralitatea și a promova pacea și stabilitatea în regiune. De asemenea, Moldova este un exportator de securitate, furnizând forțe pentru operațiunile internaționale de menținere a păcii și utilizând pregătirea și echipamentul oferit de poporul american. Suntem mândri să colaborăm cu Moldova pentru un viitor mai democratic, mai sigur și mai prosper.
Mulțumesc.