Expoziție foto – 25 de ani de relații dintre SUA și Moldova

Cu ocazia aniversări de 25 de ani a relațiilor diplomatice dintre SUA și Moldova, Ambasadorul James D. Pettit va inaugura o expoziție de fotografie, mâine, 28 februarie, la ora 15:00, la Muzeul Național de Arte din Chișinău.

Expoziția cuprinde 33 de fotografii și documente, care prezintă evoluția relațiilor dintre Republica Moldova și Statele Unite ale Americii în ultimii 25 de ani.

La eveniment vor participa primul Ambasador al SUA în Moldova, Mary Pendleton, și primul Ambasador al Moldovei în SUA, Nicolae Țâu.

Expoziția va fi deschisă publicului în perioada 28 februarie – 10 martie, de la ora 10:00 pana la 17:00, în holul de expoziții al muzeului, etajul 2 (str. 31 August, 115.) 

Intrarea este gratuită.  Mass-media este invitată la deschidere.