Vize

Ambasada SUA la Chișinău în prezent procesează toate categoriile de vize temporare, dar este o perioadă de așteptare semnificativă pentru programări în toate categoriile de viză. Oferim atâtea programări cât permit condițiile locale, resursele și normele de siguranță. Vom continua să mărim capacitatea de programări pe măsură ce condițiile locale se îmbunătățesc. În acest moment nu putem accepta transferuri de cazuri de viză de imigrare din alte țări.

Dacă aveți o situație excepțională și trebuie să călătoriți imediat, vă rugăm să urmați instrucțiunile prevăzute aici: https://ustraveldocs.com/md/ro/expedited-appointment pentru a solicita o programare de urgență.

Toate plățile pentru taxa de solicitare a vizelor temporare (cunoscute și sub numele de taxe MRV) efectuate la 1 octombrie 2022 sau după această dată, sunt valabile timp de 365 de zile de la data emiterii unei chitanțe pentru plata taxei MRV. Solicitanții trebuie să programeze un interviu sau să depună o solicitare pentru a obține o viză fără interviu în această perioadă de 365 de zile. Vă rugăm să rețineți că solicitanții trebuie să își programeze interviul sau să depună solicitarea pentru a obține o viză fără interviu în această perioadă de 365 de zile. Nu este obligatoriu ca interviul să aibă loc în perioada de 365 de zile. Toate chitanțele emise înainte de 1 octombrie 2022 au fost prelungite până la 30 septembrie 2023 și rămân valabile până la această dată.

Actualizare a condițiilor de călătorie în SUA privind vaccinarea împotriva COVID-19 pentru posesorii de vize temporare

Administrația SUA va anula obligativitatea vaccinării împotriva COVID-19 pentru pasagerii care sosesc în SUA pe calea aerului la sfârșitul zilei de 11 mai. Începând cu data de 12 mai, posesorii de vize temporare care sosesc în SUA pe calea aerului nu vor mai trebui să prezinte dovada vaccinării cu schemă completă împotriva COVID-19 pentru a fi îmbarcați.

În general, un cetăţean străin care doreşte să intre în Statele Unite trebuie să obţină mai întâi o viză pentru SUA, care este plasată în paşaportul său, document emis de către ţara al cărei cetăţean este cel care călătoreşte. Anumiţi călători internaţionali pot fi eligibili pentru a călători în Statele Unite fără viză dacă îndeplinesc condiţiile impuse. Întreaga secţiune Vize a acestui website conţine informaţii despre vize pentru SUA pentru cetăţenii străini care călătoresc în Statele Unite. (Notă: cetăţenii americani nu au nevoie de o viză pentru SUA pentru călătorie, însă atunci când planifică o călătorie în străinătate, este posibil să aibă nevoie de o viză emisă de ambasada ţării pe care doresc să o viziteze.)

To contact a customer service representative, please visit the GSS Contact Us page for full information or use contact information below:

Pentru informaţii despre vize sau pentru a face o programare vă rugăm să vizitaţi următoarea pagină http://www.ustraveldocs.com/md/ sau să telefonaţi la +373 22 893060 (9:00 – 21:00) din Moldova sau 1-703-988-7104 din SUA.

Deasemenea puteţi să ne scrieţi la support-moldova@ustraveldocs.com.

Departamentul de Stat gestionează procesul de viză în mod strict, dar corect, pentru a proteja cât mai bine Statele Unite. Ne angajăm să demonstrăm deschiderea esenţială pentru care Statele Unite au fost cunoscute întotdeauna. Călătoriile în Statele Unite sunt salutate şi încurajate. Dumneavoastră, solicitantului de viză, vă promitem că: Vă vom trata cu demnitate şi respect, chiar dacă nu vă putem aproba solicitarea de viză. Vă vom analiza situaţia individual şi vom trata cazul dumneavoastră ca fiind unic. Nu vom uita că pentru dumneavoastră un interviu de viză poate fi o experienţă nouă sau intimidantă şi că este posibil să aveţi emoţii. Vom folosi timpul limitat disponibil pentru interviu pentru a ne crea o imagine cât mai clară a planurilor de călătorie şi intenţiilor dumneavoastră. Vom folosi resursele disponibile pentru a-i ajuta în mod nepărtinitor pe toţi solicitanţii de viză să obţină programări pentru a putea călători la timp pentru afaceri, studii sau alte obligaţii importante. Vom publica pe website-ul fiecărei ambasade şi al fiecărui consulat informaţii detaliate şi precise despre cerinţele ce trebuie îndeplinite pentru obţinerea vizei şi despre procedurile de solicitare a vizei. Vom oferi informaţii despre perioada de aşteptare pentru programarea la interviul în vederea obţinerii vizei temporare de la fiecare ambasadă şi consulat de la: http://travel.state.gov. Vă vom explica motivul pentru care solicitarea dumneavoastră de viză nu a fost aprobată. Mai mult, dacă sunteţi: Student, vom face toate eforturile să ne asigurăm că sunteţi programat pentru interviu şi, în cazul în care îndepliniţi condiţiile, primiţi viza la timp pentru începerea cursurilor. O persoană care călătoreşte în scop medical sau pentru o urgenţă umanitară, vom urgenta procesarea solicitării în cazul acelor persoane aflate în situaţii de urgenţă care le pun viaţa în pericol. O persoană care călătoreşte în scop de afaceri, vom stabili mecanisme adecvate pentru a facilita călătoria în scop de afaceri şi a urgenta cazurile deosebit de importante pentru activităţile comerciale americane. În acelaşi timp, ne aşteptăm ca dumneavoastră, solicitantul de viză: Să vă planificaţi călătoria şi să solicitaţi viza cu cât mai mult timp înaint